Marcel CIOLACU, discuții cu președintele Germaniei despre aderarea României la Spațiul Schengen
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit miercuri, 24 mai, cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.
Cei doi au abordat mai multe teme, inclusiv accederea României în Spațiul Schengen.
Ciolacu anunță „sprijinul total” al Germaniei
Președintele Camerei Deputaților a transmis că întâlnirea pe care a avut-o cu Frank-Walter Steinmeier „a fost un bun prilej pentru a reconfirma sprijinul total al partenerilor noştri pentru aderarea ţării noastre la Schengen”.
„Întâlnirea de azi cu preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Frank-Walter Steinmeier, a fost un bun prilej pentru a reconfirma sprijinul total al partenerilor noştri pentru aderarea ţării noastre la Schengen.
În plus, faptul că domnul preşedinte Steinmeier a fost însoţit de o importantă delegaţie de oameni de afaceri demonstrează interesul companiilor germane pentru a-şi creşte prezenţa în România, dar şi pentru a aduce investiţii noi”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.
El a adăugat că Germania este cel mai important partener comercial al României şi al doilea investitor în economia românească, iar din această perspectivă „avem o şansă extraordinară pentru a aduce şi mai mulţi bani în economia românească şi a face mai multe locuri de muncă”.
„De asemenea, am reconfirmat deschiderea totală a României pentru a se implica activ alături de companiile germane în procesul de reconstrucţie a Ucrainei” – Marcel Ciolacu
Președintele Germaniei efectuează o vizită de stat la București, Sibiu și Timișoara în perioada 24-26 mai.